Dinamo s-a înțeles cu Mirko Ivanovski (31 de ani). Atacantul din Macedonia de Nord semnează sâmbătă contractul.
Dinamo continuă campania de transferuri pe repede înainte. Marea problemă a lui Dario Bonetti, postul de atacant, va fi rezolvată sâmbătă, odată cu oficializarea transferului lui Mirko Ivanovski.
Mirko Ivanovski a mai evoluat în România pentru Astra și CFR Cluj. Giurgiuvenii îl aduceau în 2012, iar în iarna lui 2015 îl vindeau la CFR, în schimul sumei de 100.000 de euro.
În acest moment, Ivanovski era liber de contract, după despărțirea de Diosgyor, prima ligă maghiară. De-a lungul carierei a mai evoluat pentru Slavia Praga, Arka Gdynia, Videoton, Boluspor, Slaven Belupo sau Hajduk Split.
Și Gabriel Torje este aproape de semnarea contractului cu Dinamo. Se lucrează la ultimele aspecte. Mijlocașul ar dori un salariu de 8.000 de euro/lună, dar conducerea „câinilor” oferise doar 5.000 de euro. Cel mai probabil, cele două părți se vor înțelege în cursul zilei de sâmbătă.
Citește și:
No Comment