Dinamo a uitat să mai marcheze în campionat, dar jucătorii trimiși la echipa a doua a clubului au demonstrat că încă au poftă de gol. Dinamo II s-a impus vineri pe terenul Academicii Clinceni II, scor 3-2, într-o partidă contând pentru etapa a 12-a din Liga 3, Seria 4.
Dinamo II a câștigat pe terenul „satelitului” Academicii Clinceni, scor 3-2, într-un meci în care atacantul Mihai Neicuțescu a înscris o „dublă”. Pentru „câinii” mici a mai înscris și mijlocașul Geani Crețu.
La echipa secundă a lui Dinamo au evoluat și atacanții Cătălin Măgureanu și Cătălin Țîră, doi fotbaliști folosiți de Rednic în ultimele săptămâni, dar și Cătălin Hîldan jr., nepotul „Unicului Căpitan”.
Dinamo II versus Academica Clinceni II: Ștefan Fara – Andrei Stelea, David Țone, Alin Dudea, Andrei Mitran – Dragoș Penescu, Geani Crețu, Ionuț Floarea – Mihai Neicuțescu, Cătălin Țîră, Cătălin Măgureanu
Antrenor: Sorin Colceag
Au mai jucat: Matei Țapurin, Cătălin Hîldan jr., Claudiu Stan, Mario Șutru și Andrei Spînu.
Citește și:
Mihai Stoica îl apără pe Mirel Rădoi: ”Logica lor e ca suportul pentru tacâmuri”
No Comment