Atac frontal la adresa lui Negoiță! Își joacă postul, s-a amuzat și pe seama echipei


Dinamo mai are o zi până la reunire, joi după-amiază ”haita” se strânge pentru a demara pregătirile pentru noul sezon. Nu s-a schimbat nimic în această pauză competițională, în sensul că nu s-a găsit niciun cumpărător pentru club, nu a mai apărut nicio soluție viabilă de investitor, nici măcar la nivel declarativ. Iar Ionuț Negoiță i-a pasat de formă întregul pachet de acțiuni unui new entry în fotbalul intern, George Drăghia.

Decizia a fost tratată cu umor acid de către Dănuț Lupu, angajat al clubului, în aparatul de scouting al roș-albilor, care nu este la prima remarcă împotriva șefului. ”Avem un nou patron, să-i spun așa. Îl știu foarte bine, este un băiat extraordinar… Haideți, mă faceți să râd, ce Doamne iartă-mă! Râd și curcile de noi! Este o chestie pe care domnul Negoiță a hotărât-o, îi respectăm decizia, ăsta este bugetul pentru sezonul viitor. Să sperăm că Bratu și Dănciulescu vor face un lot cât mai bun și că vor salva ce mai este de salvat”, a spus fostul mare fotbalist la Digi Sport. Referitor la faptul că antrenorul l-a dorit pe Mircea Axente, în locul lui Adam Nemec care nu și-a mai prelungit contractul, Lupu a comentat: ”Atât timp cât un antrenor își dorește un jucător anume și-l primește, noi, ceilalți, nu avem ce comenta. Știți ce frumos dansezi la nuntă când te duci și nu plătești darul?! Cam așa a fost cu Dinamo în play-out. Va fi o presiune pe ei, va fi normal. Vor reveni și spectatorii la stadion, vor și pierde, și când vor începe să te huiduie fanii, le vor tremura picioarele”.

Previous Inca o voce puternica sustine: "Se va intoarce"
Next Se mărește grupul fotbaliștilor care cred că Dinamo se poate lupta la titlu

No Comment

Leave a reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *