Astrit Selmani (27 de ani) este sub contract cu Dinamo până la sfârșitul sezonului, iar conducerea clubului i-a propus o prelungire.
Din păcate pentru „Câini”, negocierile cu fotbalistul din Kosovo nu au ajuns la un acord, deoarece acesta ar fi solicitat un salariu prea mare. Totuși, deși puțin probabil, o răsturnare de situație nu este exclusă.
Atacantul a oferit recent un interviu exclusiv pentru Digi Sport, iar la final a fost întrebat și despre viitorul său. Din răspunsul său reiese că Selmani nu a închis complet ușa unei prelungiri, însă decizia finală depinde de Dinamo.
„Nu sunt negocieri. Dar nu se știe niciodată în fotbal, lucrurile se pot schimba. Dacă lucrurile rămân ca până acum, da, voi pleca”, a declarat Selmani.
În urmă cu două săptămâni, presa scria că fotbalistul de 27 de ani a recunoscut că își dorește să evolueze în competițiile europene, un obiectiv pe care Dinamo nu i-l poate oferi în prezent din cauza insolvenței. Totodată, potrivit gsp.ro, Selmani a început negocierile cu un alt club.
Mai exact, sursa citată susține că Astrit Selmani este în discuții cu oficialii celor de la Sheriff Tiraspol, unde ar putea ajunge începând cu sezonul 2025/2026.
Citește și:
No Comment