EXCLUSIV Arma LETALĂ a lui Rednic în derby. Surpriză MARE


Mircea Rednic nu are prea mari emoții înaintea derby-ului, chiar dacă în mare lotul ”câinilor” este același de la începutul sezonului, singurul jucător care a venit zilele acestea și ar putea intra în meciul cu FCSB este Naser Aliji, fundașul dreapta albanez. Totuși, el cu siguranță nu va fi titular și nu poate fi o surpriză pentru rivali.

”Puriul” este impresionat însă de un tânăr dinamovist, care a fost campion cu echipa Under19, pentru care a înscris  acum două sezoane nu mai puțin de 37 de goluri, și care ar putea fi titular duminică seara. El a avut o ocazie imensă și la Voluntari, iar în meciul de Cupă a marcat un gol în prelungiri și a executat perfect un penalty. Rednic este convins că el ar juca cu sufletul în derby și ar mânca pământul să reușească să marcheze.

Mihai Neicutescu a mai înscris două goluri contra roș-albaștrilor, într-un amical jucat pe 13 iulie 2017 pe când era la Chindia Târgoviște: ”Sunt fericit că am înscris două goluri contra celor de la FCSB. De mic visam să marchez împotriva lor. Nu conta echipa la care evoluam neapărat deși aș fi vrut să fie pentru Dinamo. Acum trebuie să rămân cu capul pe umeri și să rămân la fel de concentrat”, spunea tânărul atacant atunci.

Citește și:

Anunț oficial. De când revine Lobonț în fotbalul românesc

 

Previous Gigi Becali se bagă în disputa dintre Rednic și Gnohere. Ce-a putut să spună
Next Gigi Becali: ”O să-i dea și Luțu 1 și Luțu 2 de o să-i rupă capul”. Ce jucător aprecia de la Dinamo

No Comment

Leave a reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *