Anunțul așteptat de toți fanii dinamoviști


Prezent la emisiunea GSP Live, Andrei Nicolescu, administratorul special al echipei Dinamo, a discutat despre perspectivele pe termen mediu ale clubului. În ipoteza rămânerii în Liga 1, obiectivul „câinilor” este să se angajeze în lupta pentru play-off în sezonul următor, urmând apoi să aspire la titlu.

Ce-și propune conducerea lui Dinamo, dacă echipa reușește să se mențină în Superliga?

„Avem un plan împreună cu mister (n.r. – Zeljko Kopic) pentru anul viitor, ca echipa asta să se bată la play-off. Dacă ar începe campionatul acum, cred că Dinamo, cu jocul din prezent și fără presiunea rezultatelor, ar fi o candidată la play-off. Asta cred eu, sunt subiectiv. Mă bazez pe joc, nu neapărat pe rezultate.

Apoi, dacă vom construi și din punct de vedere administrativ așa cum ne dorim, anul următor va fi o încercare frumoasă și grea pentru toată lumea, să ne batem la campionat (n.r. – în stagiunea 2025-2026)”, a declarat Nicolescu, la GSP Live.

Întrebat ce se va întâmpla cu Dinamo în cazul unei noi retrogradări, Nicolescu a comentat astfel: „Credem în șansa noastră de a ne salva, toată lumea crede în rămânerea în prima ligă. Nu se va schimba nimic din punct de vedere administrativ, Dinamo merge mai departe”.

Cât despre ieșirea din insolvență, Andrei Nicolescu a precizat: „E condiționată de niște dosare auxiliare dosarului principal. Sunt discuții despre un dosar al domnului Rednic. Cred că am găsi înțelegere din partea dânsului dacă am rămâne doar cu dosarul lui pe rol. Nu cred că am avea o problemă acolo. Restul sunt făcute din orgolii care n-au șanse de reușită, sunt făcute procedural. Avem deja multe dosare respinse. Prognoza noastră este ca în iunie să putem face cererea de ieșire din insolvență”.

Citește și:

Ionuț Lupescu, pregătit să fie Primarul Capitalei? Ce a spus Nicolae Ciucă

Previous Ofertă pentru Zeljko Kopic
Next Situația noului director sportiv: „Vrem”

No Comment

Leave a reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *