Anunț neașteptat al lui Dusan Uhrin


Dusan Uhrin a luat o decizie prin care îşi demonstrează ataşamentul faţă de Dinamo în cel mai greu moment al clubului. Antrenorul i-a chemat pe jucători cu o zi înainte de meci să le comunice decizia lui.

Din informaţiile FANATIK, Dusan Uhrin a luat o decizie prin care îşi demonstrează ataşamentul faţă de Dinamo, în cel mai greu moment al clubului. Cehul a decis să rămână încă un sezon alături de “câini”, chiar dacă echipa va retrograda în Liga II.

FANATIK a aflat că cehul i-a convocat pe jucători cu o oră mai repede înainte de antrenamentul de sâmbătă, la ora 16:00, pentru o discuţie. Dusan Uhrin a ales această modalitate să îi anunţe pe jucători că va continua alături de “câini” indiferent de rezultatul meciului de duminică.

Anunţul antrenorului poate fi un doping moral pentru jucători, iar ei să se mobilizeze la maximum pentru returul cu U Cluj. Indiferent de efectul pe care îl va avea acest anunţ, Dusan Uhrin ţine să demonstreze că nu lasă echipa la greu.

Retrogradarea este un scenariu horror pentru Dinamo. Ar fi pus în pericol viitorul clubului, în condiţiile în care vorbim de o societate aflată în insolvenţă, fără finanţator şi care va rămâne şi fără milioanele din drepturi tv.

Astfel, bugetul lui Dinamo va fi mult diminuat şi lotul va fi remaniat, în condiţiile în care bugetul de salarii de aproximativ 130-150.000 de euro lunar nu va mai putea fi susţinut în Liga 2.

Citește și:

Poveștile Generației de Aur: ”Mergeam cu decapotabila să ne vadă gagicile”

Previous Un om important de afaceri e lângă Dinamo
Next Echipele probabile la Dinamo-U Cluj

No Comment

Leave a reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *