Dinamoviștii așteaptă să își împlinească un vis de ani de zile – un stadion modern și nou în Ștefan cel Mare pentru ca ”câinii” să aibă o casă ca ceilalți rivali din București.
Clubul Sportiv Dinamo București pregătește un eveniment special cu ocazia împlinirii a 75 de ani de la înființare. Alb-roșiii vor organiza, pe 16 mai, o gală la Ateneul Român, în cadrul căreia vor fi anunțate toate detaliile construirii noului stadion din Groapă, scrie gsp.ro.
Clubul Sportiv Dinamo a luat naștere pe 14 mai 1948.
Ministrul de Interne, Lucian Bode, a precizat luna trecută că viitorul stadion Dinamo ar trebui să fie gata în 2025. În septembrie va începe demolarea vechii arene.
„S-a realizat o licitație pentru a contracta o firmă care să realizeze studiu de fezabilitate. S-a finalizat procesul de selecție, s-a semnat contractul și în aprilie, mai exact peste o lună, compania de proiect are obligația să predea studiul de fezabilitate.
Odată cu finalizarea acestui demers, urmează hotărârea de guvern de trecere din domeniul public al statului, în domeniul privat al statului. Sunt proceduri care pot fi derulate în câteva săptămâni.
După ce avem aceste două hotărâri de guvern obligatorii pentru a putea merge mai departe, practic, clubul sportiv Dinamo va scoate la licitație demolarea stadionului. Noi avem bugetat această cheltuială pentru anul 2023.
Estimăm ca în luna septembrie a acestui an să înceapă activitatea efectivă de demolare. În paralel, Compania Națională de Investiții va demara procedurile pentru licitarea proiectării și execuției.
Dacă nu ne blocăm în alte proceduri de contestație până la sfârșitul anului, putem avea contractul de execuție, proiectare și execuție semnat.
Avem termen de execuție 2 ani de zile. Ne dorim ca aici, unde ne aflăm acum (n.r. pe stadionul Dinamo), să avem o arenă multifuncțională, cu 25.000 de locuri, nu destinată doar fotbalului.
Vor fi peste 1.200 de locuri de parcare, vom avea și hotel, un heliport care va deservi Spitalul Floreasca”, a spus Bode la Pro TV.
În ianuarie 2023 a avut loc o întâlnire legată de construcția noului stadion Dinamo, la care au fost prezenți Ministrul de Interne Lucian Bode, secretarul general al Ministerului Afacerilor Interne, Ionuț Popa, președintele CS Dinamo, vicepreședintele clubului, Adrian Popescu, și reprezentanți ai Companiei Naționale de Investiții. Arena ar trebui să fie gata în 2025.
Stadionul Dinamo va avea dotări impresionate » Cum arată proiectul arenei din Ștefan cel Mare
Compania Națională de Investiții a atribuit deja contractul pentru proiectarea și execuția noului stadion Dinamo.
Pe pagina de Facebook „Noul Stadion «Dinamo»”, care îi ține la curent pe fani cu cele mai noi informații despre proiect, au fost publicate anterior detalii despre viitorul stadion.
Arena care va avea aproximativ 25.000 de locuri urmează să fie dotată cu o serie de facilități impresionante, după cum reiese din contractul semnat de CNI cu firma «Profesional Construct Proiectare & Lucian Simion Arhitectura”.
Complexul va fi încadrat in categoria a 4-a (ex”Elite”) conform clasificării UEFA, cu o capacitate netă de aproximativ 25.000 de locuri, vestiare (gazde, oaspeti, arbitri, copii de mingii, personal auxiliar)
Dimensiunea terenului de joc: 105 x 68 metri;
Incinta terenului, respectiv terenul de joc şi distanţele (de siguranță și pentru panourile led publicitare) până la tribune: 125 x 85 metri;
Suprafaţa de joc hibridă (gazon natural ranforsat cu fibre sintetice), prevăzut cu sistem de aspersoare și de drenare a apelor şi instalaţie de încalzire și degivrare;
Circa 2.000 de locuri pentru zona VIP, incluzând locurile din loje;
Locuri speciale pentru persoanele cu dizabilități şi pentru insoţitorii acestora;
Sector special destinat galeriei oaspete (circa 1.250 locuri), însemnând 5% din capacitatea totală a stadionului, cu o cale de acces distinctă faţă de ceilalţi spectatori;
Magazine de suveniruri, de articole sportive (fan-shopuri) si spaţii pentru alimentaţie tip fast-food & bauturi racoritoare, amplasate în fiecare tribună a stadionului;
Restaurant (pub);
Spaţii pentru presă şi săli pentru conferinţe şi activităţi de protocol;
Spaţiu expoziţional pentru „Muzeul Dinamo”;
Hotel pentru sportivi (circa 40 camere);
Sala ospitalitate VIP;
Spaţii vânzare bilete;
Spaţii tehnico-administrative;
Cabinet medical de prim ajutor;
Post de supraveghere pentru sistemul de monitorizare video – atât cel perimetral, cât şi cel din incintă;
Camera VAR;
Infrastructură modernă de comunicații;
Sistem suplimentar independent de alimentare electrică de rezervă (generator electric);
Spații depozitare utilaje întreținere teren;
Parcări (parcare specială destinată echipelor, arbitrilor şi oficialilor meciurilor, parcare VIP de circa 150 locuri, parcare subterană de 2 nivele pentru circa 1.000 masini);
Săli de antrenament pentru secțiile CS Dinamo
De noul complex vor beneficia și secțiile de la CS Dinamo, urmând ca arena să aibă în dotare săli de antrenamente pentru volei, baschet, handbal, judo și alte sporturi.
10 Sali integrate in infrastructura tribunelor, pentru secțiile sportive ale CS Dinamo, fiecare sală urmând sa fie dotată cu vestiare, grupuri sanitare si birouri antrenori, astfel:
o sală antrenament pentru handbal și baschet;
o sală antrenament pentru volei și tenis;
o sală antrenament cu dotări pentru judo, jujitsu, karate, taekwondo;
o sală antrenament cu dotări pentru lupte şi sambo;
o sală antrenament pentru box;
o sală antrenament cu dotări pentru haltere;
o sală antrenament cu dotări pentru scrimă;
o sală antrenament cu dotări pentru canotaj, kaiac-canoe și ciclism;
o sală antrenament atletism cu pistă si dotări pentru săritura în lungime şi săritura în înălţime;
o sală de fitness si pregătire fizică;
Centru de recuperare cu bazin de recuperare, saună-criosaună, cabinet fizioterapie, cabinet kinetoterapie, cabinet masaj şi cabinet medical dedicat.
„Arena Multifunctionala Dinamo” va avea integrat, ca noutate și un element deosebit de important, un heliport certificat care să permită aterizarea elicopterelor MAI ce execută misiuni în situații de urgență (SMURD), construit la înaltimea copertinei tribunelor, cu acces direct în Spitalul Clinic de Urgență Bucuresti.
Se vor amenaja pe suprafata lotului de teren (de circa 66.000 mp) spaţii verzi în procent de circa 30% din suprafaţa aferentă complexului sportiv.
Totodată, se vor proiecta pentru a fi utilizate sisteme alternative de eficiență ridicată pentru creșterea performanței folosirii utilităților in vederea aplicarii dezideratelor de sustenabilitate.
Arena Dinamo va avea modernizate si căile de acces/evacuare, din 3 directii: Șos. Ștefan cel Mare, Calea Floreasca si Bd. Barbu Văcărescu.
Citește și:
No Comment