Anunț important al conducerii DDB


Conducerea DDB a ținut să lămurească câteva aspecte legate de Dusan Uhrin, au menționat de acțiunile pe care le întreprind și de ce va urma în viitor, toate printr-un mesaj adresat membrilor activi din programul DDB.

Pentru a deveni membru DDB, intră aici.

„Un interviu al lui Dușan a stârnit rumoare printre suporteri. Faptul că nu primise salariul și problemele indicate era normal să îngrijoreze. Sigur că sunt probleme la Dinamo, Mister a fost întrebat și a oferit răspunsuri oneste! Suntem norocoși să-l avem alături, aducerea lui a fost poate cea mai inspirată mișcare a DDB. Își închipuie cineva că nu am avea grijă de omul adus chiar de noi!?

Dușan are banii în cont, salariu plus bonusuri! DDB virează banii în club, iar de acolo se ocupă contabiltatea lui Dinamo. În ciuda tuturor problemelor, nu avem nici un semnal că ar intenționa să abandoneze. I-am făcut contract până în 2022, în termenii pe care îi merită, Mister este un profesionist, așa că Dinamo îl va avea pe bancă și în sezonul următor!

DDB depune toate eforturile pentru ca staff-ul și jucătorii să aibă condiții cât mai bune de pregătire:

– Se renovează baza de la Săftica, care mai avea puțin și cadea pe fostul patron: vestiare, dușuri, bucătărie.

– Dinamo a semnat un parteneriat cu Bilancia, una dintre cele mai importante companii din Europa în sectorul distribuției de utilaje și accesorii pentru industria ospitalității. Încercăm astfel să aducem cantonamentul Săftica la un nivel european în ce privește alimentația, condițiile de pregătire și recuperarea.

– Echipa se reunește pe 15 iunie, a doua zi va efectua vizita medicală și pe 21 va pleca în cantonament în Turcia. Mai mult, pe data de 27 iunie trupa lui Dușan va da piept cu Galatasaray, la Florya, într-un amical de 5 stele.

– Se discută cu jucătorii, încercăm să îi păstrăm pe toți la Dinamo, în condiții favorabile ambelor părți. Nu renunțăm la nimeni.

Nici unul dintre aceste lucruri nu puteau fi realizate fără ajutorul programului DDB. Adică, fără SPRIJINUL TĂU! Împreună păstrăm Dinamo în viață și reușim să o facem decent.

Implicarea noastră îi inspiră și pe alții să ni se alăture. Atașamentul și pasiunea nebună pentru Dinamo atrag inclusiv sponsori, după cum se vede. Am rezolvat cantonamentul, se discută cu jucătorii, căutăm permanent soluții pentru Dinamo!

Să continuăm să ne facem fiecare treaba, va veni și ziua în care vom anunța, în sfârșit, că am scăpat clubul de spanioli, definitiv!

Până atunci, haide să ducem Dinamo mai departe, așa cum știm noi mai bine!

INTRĂ ȘI CUMPARĂ CÂTE BILETE POȚI, TE RUGĂM!
Biletele astea de 5 LEI păstrează Dinamo în Liga 1, atrage sponsori și într-un final va aduce și investitorul de care avem atâta nevoie lâgă noi!

CUMPĂRĂ BILETE

DDB își va îndeplini misiunea, trebuie să reușim, altă opțiune nu există pentru câini!” – se arată în mesajul transmis fanilor de către DDB.

Citește și:

Il Luce va încerca să-l convingă pe Ștefan Radu: ”O să vorbesc cu el”

-->
Previous O nouă datorie, iar timpul este scurt
Next OFICIAL Valoarea datoriilor lui Dinamo

No Comment

Leave a reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *