Dinamo a retrogradat pentru prima dată în istoria clubului, iar acum viitorul echipei din Ștefan cel Mare este unul pus sub semnul întrebării.
Ionel Dănciulescu (45 de ani), fost jucător și oficial la Dinamo, a vorbit despre situația echipei favorite. Acesta este de părere că nu se va ajunge ca în cazul Stelei, Rapidului sau Universității Craiova.
”Din ce ştiu eu, din ce am vorbit cu preşedintele Ionuţ Popa, nu e interesat nimeni să facă nicio societate care reprezintă Dinamo. Înțeleg că e societatea domnului Badea, Dinamo e în Liga 2 acum. Plus echipa Clubului Sportiv.
Un lucru este cert. Suporterii se vor identifica doar cu această echipă, care este în Liga 2. Asta este cert. Nu cred că suporterii se vor duce către o altă echipă, nu-i văd. Pentru mine, cel mai important ar fi ca Dinamo să devină o echipă puternică din nou. Societatea e cu probleme, cu datorii, totul în aer. Nimeni nu știe ce se va întâmpla în sezonul următor.
Dacă e spre binele lui Dinamo această asociere, de ce nu? Clubul Sportiv a fost mereu aproape de Dinamo. Am vrut mereu să ajutăm. Întotdeauna C.S. a fost deschis dialogului”, a declarat Ionel Dănciulescu, la Digi Sport Special.
Răzvan Raț: „Fotbalul te păcălește”
”Pentru mine sunt lucruri ilogice. Eu am ajuns să ma antrenez la Dinamo. Sunt jucători și e vorba de faptul că e o meserie (n.r. fotbalul) pe care trebuie să o respecti. Între noi fotbaliștii e vorba ‘când înşeli, fotbalul te pedepseşte’.
Fără să fiu sarcastic, ceea ce s-a întâmplat de-a lunguil anilor la Dinamo, a început să aibă repercusiuni. Apropo de copii. În comparaţie cu mine, erau copii de 18-21 de ani (n.r. când se antrena cu Dinamo în 2018). Când vii la antrenament și te joci pe telefon, nu este în regulă.”, a declarat Răzvan Raț, la Liga Digisport.
Citește și:
No Comment