ANALIZĂ Cum a ajuns Dinamo în această situație disperată


Dinamo e pe culmile disperării. Rivalele sunt la puncte-lumină în clasament, viitorul nu e cel mai roz și obiectivul stabilit la începutul sezonului, titlul, e foarte greu de realizat. Iar tehnicianul Vasile Miriuță solicită, mai nou, schimbarea în „menținerea în prima ligă”, scrie gsp.ro.

Suporterii au scandat împotriva lui Ionuț Negoiță, căruia i-au cerut să plece, apoi s-au răsculat împotriva jucătorilor. Cum a ajuns Dinamo atât de jos? Gazeta a identificat 7 motive care au transformat perioada Negoiță într-una catastrofală pentru istoria echipei.

1. Instabilitate pe banca tehnică

În 4 ani și 6 luni de „eră Negoiță” pe bancă s-au perindat 7 antrenori: Gigi Mulțescu, Flavius Stoican (de două ori), Mihai Teja, Mircea Rednic, Ioan Andone, Cosmin Contra și Vasile Miriuță.

2. Strategie de transferuri falimentară

Incapacitatea de a păstra jucătorii de valoare: Puljici, Palici, Gnohere, Nistor, Busuladzici. Alții, cazurile lui Batin și Bumba, de exemplu, au fost goniți din Ștefan cel Mare, dar strălucesc la alte formații din campionat. Mai mult, Gnohere a fost pierdut în favoarea marii rivale și același traseu pare a se pregăti și pentru Nemec.

3. Indisciplină totală la echipă

Antrenorii au ajuns fie la cheremul fotbaliștilor, fie sunt în contre periodice cu aceștia. S-a întâmplat și-n trecut, cu absolut toți tehnicienii, care au avut probleme în a stăpâni vestiarul. Ultimele două exemple. Romera a surprins o discuție a lui Miriuță cu secunzii săi, în care tehnicianul îl critica dur pe iberic, iar fundașul s-a luat de tehnician: „Ce faci, Mister, în față îmi zici una, apoi alta vorbești cu oamenii tăi?!”. Iar Nemec a venit îmbrăcat mai fistichiu la un antrenament, moment în care Miriuță i-ar fi zis: „Ooo, parada modei!”. Adam i-a atras atenția pe un ton ferm: „Vezi, cu mine nu faci glumele astea!”.

Romera a reacționat pentru GSP.ro și susține că e în relații bune cu Miriuță: „Nu înțeleg de unde apar aceste informații false. Mi-a tradus și mie cineva articolul și nu mi-a venit să cred. Nu am avut niciodată vreo discuție în contradictoriu cu Vasile Miriuță. Relația cu antrenorul este bună, foarte bună. Cel puțin din punctul meu de vedere (râde) nu știu dacă și din partea lui Mister, dar așa sper. Chiar discutam mai devreme despre meciul cu Gaz Metan, că e foarte important să-l câștigăm”.

4. Episoadele bahice s-au înșirat unul după altul, iar conducerea a acoperit de multe ori situațiile

Nedelcearu, Dudea și Patrick Petre au băut și la „naționala” Under 21, Filip a mai fost surprins de paparazzi în ipostaze bahice, iar Miriuță afirma că are informații că s-a mai băut în cantonamentul echipei! Surse apropiate clubului afirmă că erau frecvente șprițuri, pe ascuns, pe vremea lui Andone.

Citește și:

Dan Cucu are încă nevoie de noi. Acum e mai simplu să-l ajutăm

Previous Dan Cucu are încă nevoie de noi. Acum e mai simplu să-l ajutăm
Next Meci tare în Cupa României. Cu cine a căzut Dinamo

No Comment

Leave a reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *