UPDATE: Conform Radio Dinamo1948, amicalul nu se va mai juca cu CS Tunari, ci cu CSU Craiova.
Brazilianul Lucas Alves de Araujo (31 de ani), noul fundaș central al lui Dinamo, are șanse mari să fie utilizat în meciul amical cu CS Tunari de sâmbătă, 9 septembrie.
Dinamo a profitat de pauza ocazionată de meciurile internaționale și a programat un test de verificare în acest weekend, în baza de pregătire de la Săftica.
Sâmbătă, pe 9 septembrie, trupa lui Ovidiu Burcă va evolua împotriva celor de la CS Tunari, ocupanta penultimului loc din Liga 2, din informațiile Radio Dinamo 1948.
S-ar putea că acest meci să fie primul prilej pentru Lucas Alves să fie utilizat, un jucător care nu a avut drept de a evolua până acum.
Dinamo a intrat de curând în posesia actelor fundașului, iar din informațiile GSP.ro Burcă vrea să schimbe din nou cuplul de fundași centrali. Antrenorul „câinilor” așteaptă ca brazilianul transferat la început de august să se pună la punct cu pregătirea fizică pentru a-l folosi titular etapa viitoare, cu FCU Craiova.
Din schemă ar urma să iasă alt jucător transferat în această vară de Dinamo, togolezul Josue Homawoo. Astfel, Lucas ar urma să facă cuplu în centrul defensivei cu Patriche sau cu Quentin Bena.
În startul sezonului au jucat în centrul apărării Giafer și Grigore, care au fost înlocuiți apoi cu Patriche și Homawoo, cărora li s-a alăturat Bena când s-a jucat cu 3 pe linia de fund.
Cum ar putea să arate Dinamo cu FCU Craiova: Golubovic – Moura, Patriche / Bena, Lucas, Amzăr – Bani, Ilic, Larrucea – Costin, Gregorio, Politic
Citește și:
Traian Băsescu a răspuns unor acuzații incendiare: ”Asta e soluția corectă”
No Comment