Amenințare directă a lui Cornel Dinu la adresa spaniolilor: ”E o promisiune”


Cornel Dinu a scris pentru FANATIK.RO un editorial în care critică dur proiectul spaniol de la Dinamo.

”Cine-și închipuia că după „una cena” (o cină) de amatori cărora le place futbolul, prin Sudul maur al Espaniei, în care s-a pus la cale o tichie de mărgăritar Dinamoului, va veni salvarea, se înșală cu premeditare.

Doar o minune putea aduce o victorie în fața unei distribuții omogene, compacte, cu jucători ce au continuitate, cum este aceea a lui Sepsi ot Sfântu Gheorghe, așezată judicios, inspirat de Leo Grozavu, umilit de marele priceput în ale futbolului Ionuț Negoiță..

Constatând că are la venire mai multe măsele stricate de așa-ziși practicanți ai futbolului, bietul Cosmin Contra a sperat că 13, 14 spanioli, cu școala futbolistică măcar cât de cât la zi, pot aduce repede revirimentul. Nu pot!

Aceștia, după ce trio Bălănel, Bălănescu și Iorga au adus două „plombe”, Gol – tare goluț în prestație, și Nemec – cam… nemecuț, s-au reapucat de antrenamente, în postură de jucători liberi, necăutați până la „Răul de mare” Melero Marin de nimeni, după luni bune de… libertate, de dat la pește, doar, doar l-or prinde pe cel de aur. Parcă doar Borja Valle a mai jucat ceva, ceva până prin august…

Și i-a adus la Rin un fost contabil doar numărător de salarii pe la Getafe, cu nume, în traducere ușor forțată, de „Rău de mare”, de care am amintit… Se știe că i-a „pescuit” cu momeli grase, ce aduc și mai spre distrugere fosta „haită” creatoare de futbol valoros din „Ștefan cel Mare” în alte timpuri, parcă uitate de/în istorie…

Ați uitat, oare, că tot cu acest „Rău de mare” voia un alt parcă tot ardelean, Toni Curea, acum câteva luni, să salveze Dinamo? Numai „reușiți”…

Editorial contra cero Cornel Dinu. Destul cu palabras vacías, tranquilo și paciencia, că ne rupem gâtul șubrezit deja de prea multă Nevoiță…
Surle și tobe de coride din care nu vor scăpa viitorii adversari, prin mai toate sursele de informare naivă, ce, la cât spațiu trebuie să ocupe, tocmai analiza competentă nu pot s-o facă.

Tras în poze pe terase părăsite a blestem, planuri, proiecte, declarații, stadion nou ca și făcut… de fapt doar „palabras vacías”… nu, „vacías” nu înseamnă „vaci”, deși s-ar potrivi, ci „goale”… Vorbe goale… Bieții suporteri adevărați sunt cei care suferă primii sincer…

Palabras, palabras și iar palabras, con sugerări de… tranquilo, tranquilo și paciencia, paciencia… Desigur, liniște și răbdare… Până ne vom rupe și mai rău gâtul!

„Dinții”, ca să nu mai zic „colții” că mi-e rușine… „dinții” de apucat sunt la costisitorii „perrito” aduși, firesc, după cele afirmate până acum, de bebeluși în conducerea unui club. Ce nu pot prinde repejor, și nici măcar binișor nici… suzeta jocului!

Iar din legiunea spaniolă, mai mult cohortă, de conducători teleportați, unii chiar buni de șuetă futbolistică, unul singur are botezul focului de „vida o muerte”. Jose, care a luptat în „beretele roșii” ale comandourilor din nordul Africii și prin Orient… Dar și lui doar îi place futbolul, ca și celorlalți.

Care au condus ceva futbol pe la ei, dar care aduce cu Teleormanul, Vlașca și Durostorul nostru. Coincidență și geografie ca din Sudul entuziast șu bun la toate al bătrânei Evrope…

Editorial contra cero Cornel Dinu. Dacă Pablo Cortacero nu vine nici săptămâna viitoare cu bani, „cena rumano-española en la bodegas” o să le stea în gât. Y esa es una promesa!
Desigur, nimic nu se poate schimba în futbol în doar câteva săptămâni. Am trecut prin ceva asemănător după 1995, ca președinte și antrenor după 1998 la Dinamo.

După doi ani, crescând două generații de juniori și aducând trei, patru jucători cu experiență, Lupescu, Iftode, Preda, Vlădoiu, am ajuns iar în frunte.

Dar eram câțiva, trei, patru care ne sfătuiam, foști jucători de-ai casei și doi, trei conducători care împreună luam deciziile știind, iubind și respectând Dinamo. Altă viață, altă calitate, alte caractere…

Știi bine acele vremuri, Cosmine, te-am adus întru formare în 1996, ai confirmat și ai plecat la mai bine și mai sus futbolistic. Fii tare, rezistă! Mai suntem mulți care știm ce trebuie să facem pentru a readuce Dinamo unde a fost.

Deocamdată să vedem dacă „amenințarea” spaniolilor că vor veni cu banii săptămâna viitoare se va adeveri. Că altfel, „cena rumano-española en la bodegas” o să le stea în gât. Y esa es una promesa!”, a scris Cornel Dinu.

Citește și:

Ludovic Orban, contrazis de un avocat cunoscut: ”Nu le văd un sens acestor restricții”

Previous Cosmin Contra ar putea pleca. Favoritul pentru a-l înlocui pe fostul selecționer
Next S-au aflat salariile jucătorilor și a lui Cosmin Contra

No Comment

Leave a reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *