Filip Dujmovic a fost omul ales de Ovidiu Burcă pentru postul de portar în cele două meciuri de baraj cu FC Argeș. Bosniacul a luat 5 goluri, însă a avut alte parade care au ajutat-o pe Dinamo să revină în Superligă. Goalkeeperul le mulțumește fanilor pentru sprijin.
Dujmovic a venit la Dinamo într-o perioadă tulbure, când puțini mai credeau că echipa roș-albă va reuși miracolul revenirii în eșalonul de elită. Portarul de 24 de ani a prins 20 de meciuri în acest sezon, în campionat, Cupă și la baraj, și de 9 ori a reușit să nu primească gol. În total, 1751 de minute a evoluat Dujmovic în sezonul 2022-2023.
Portarul bosniac a rămas impresionat de atașamentul fanilor dinamoviști pentru echipă. „Oamenii ăștia sunt fabuloși, un mare, mare mulțumesc pentru suporterii lui Dinamo! Nu știu cum aș putea răsplăti gândurile bune și tot sprijinul pe care ni l-au oferit fanii. Promovarea e datorită lor. Când am venit, mi-am scris pe agendă că primul obiectiv e să promovăm.
Nu știu ce va urma, dar sunt fericit. Vom face pregătiri, apoi, la începutul sezonului, îmi voi nota obiectivul pentru ediția ce va începe. Urmează Derby de România, alte meciuri mari, trebuie să ne pregătim pentru dueluri tari. Nu vrem doar să stăm în Liga 1, vrem să arătăm cine este Dinamo. Vrem să câștigăm și meciurile amicale, darămite pe cele oficiale. Nu vrem să gândim negativ, vrem să fim mereu ancorați în realitate și în prezent, să continuăm să arătăm caracter”, a spus Dujmovic pentru GSP.
Citește și
Mihai Stoica: „Premieră, chiar am avut emoții pentru Dinamo”. Replica lui Burcă
No Comment