Alți patru fotbaliști se pregătesc de despărțire. Va fi curățenie totală!


Azi, Penedo și Cooper au reziliat contractele cu roș-albii, dar aceasta e numai o mică continuare a ceea ce a început luna trecută. După despărțirile de Mezague, Grozav, Delorge și Subotic, plus cele de astăzi, vor mai urma și altele în aceste zile, în care Mircea Rednic vrea să facă o curățenie totală.

Alți patru jucători, Popovici, Axente, Pesic și Gomelt au bagajele făcute, conform Digi Sport. De mai mult timp s-a vorbit de un divorț de aceștia, nu se mai încadrează în planurile de viitor ale tehnicianului. Cel mai neplăcut va fi de croatul Pesic. De-abia a revenit după o accidentare lungă, aceasta după ce la finele lunii august Florin Bratu a insistat ca el să nu fie transferat la BATE Borisov. Dinamo se alegea cu 300.000 de euro, iar atacantul cu un salariu de aproape trei ori mai mare decât cei 9.000 de euro pe lună din prezent. Din sursele noastre, rezilierile se vor realiza foarte curând.

Citește și:

Cum se pregătea un meci când exista un Mare Dinamo: „Ne spunea și câte carii au adversarii”

-->
Previous Mesajul de suflet al lui Penedo, la despărțire! Ce le-a transmis fanilor
Next Armando Cooper rămâne în Liga 1. Unde este dorit mijlocașul

No Comment

Leave a reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *