--> -->

Alin Buleică aproape de Dinamo


-->
Dinamo îl testează din aceste zile pe Alin Buleică. Jucătorul a făcut deplasarea la Constanța pentru amicalul cu Farul, însă din informațiile FANATIK este una dintre „rezervele” show-ului Survivor România.

Alin Buleică este un jucător în vârstă de 30 de ani, cu o mare experiență la nivelul primei ligi, care a evoluat la echipe precum Universitatea Craiova, Petrolul Ploiești, Concordia Chiajna sau FC Argeș.

Fotbalistul le-ar fi transmis unor apropiați că este rezervă a “Faimoșilor” în show-ul tv și în perioada următoare ar putea fi “convocat” în Republica Dominicană, locul de desfășurare al concursului. Rezervele intră în scenă în momentul în care unul dintre concurenți suferă o accidentare sau nu mai poate continua competiția din varii motive.

Ultima dată, Alin Buleică a evoluat la Viitorul Pandurii Târgu Jiu. Fotbalistul a încheiat contractul cu echipa gorjeană în noiembrie, ultima apariție într-un meci oficial fiind pe 23 octombrie 2021 într-un meci Poli Iași – Viitorul Pandurii 1-3.

Dacă Alin Buleică va confirma așteptările lui Flavius Stoican și antrenorul va propune legitimarea fotbalistului la Dinamo, cel mai probabil Buleică va renunța, cel puțin pentru moment, la posibila colaborare cu cei de la Pro TV pentru Survivor.

Din informațiile FANATIK, Deian Sorescu a făcut și el deplasarea la Constanța pentru meciul amical cu Farul. În toiul negocierilor pentru transfer dintre Dinamo și polonezi, Sorescu își continuă pregătirea și are șanse mari să fie pe teren în meciul de sâmbătă.

În plus, noua achiziție, anunțată în exclusivitate de FANATIK, Balthazar Pierret, face și el deplasarea la meci. Contractul său va fi înregistrat cela mai probabil, la începutul săptămânii viitoare.

Alături de Alin Buleică, în ultimul amical al acestei perioade de pregătire, Dinamo îl testează și pe atacantul Nemanja Petrovic, cel care a jucat ultima dată la Backa Topola, în prima ligă din Serbia.

Citește și:

Ce se mai întămplă cu oferta din Arabia pentru Sorescu

Previous Ce se mai întămplă cu oferta din Arabia pentru Sorescu
Next Întâlnire între suporteri și jucători

No Comment

Leave a reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *