Alexandru David, declarații dure cu privire la Adrian Thiess


Președintele lui Dinamo, Alexandru David, a ieșit astăzi în presă și a reacționat după ce toate săptămânile acestea s-a vorbit despre vânzarea lui Dinamo unui grup de investitori secret care este reprezentat de Adrian Thiess.

„Am citit cu surprindere că domnul Thiess a stabilit deja finalul lunii mai pentru momentul în care clubul Dinamo se va vinde către misterioșii oameni de afaceri pe care îi reprezintă și aș vrea să-i transmit public, pentru că văd că numai public funcționează: un club de fotbal este greu să fie vândut sau să fie preluat de către cineva care își petrece 99% din timp discutând despre acest lucru în presă și în spațiul public.

David a oferit și soluția pentru o posibilă înțelegere între părți: „Mi-aș dori foarte mult ca înainte să vorbească despre viitorul lui Dinamo să înțeleagă în primul rând că această supraexpunere mediatică, pe cât de neprofesionistă, este la fel de nocivă și pentru viața clubului.

Sunt uimit de abordarea absolut exaltată mediatic pe care a preferat-o în ultimul timp domnul Thiess, mai ales în condițiile în care avem semnat și un document care îi îndeamnă pe semnatari la mult mai multă discreție.

În speranța că-și va face timp să iasă din spațiul public și să reprezinte cu adevărat interesele presupușilor investitori, îl rog pe domnul Thiess ca un prim pas absolut necesar pentru continuarea discuțiilor să fie acela în care să înțeleagă că Dinamo nu se poate vinde unui offshore și, prin urmare, trebuie să facă public numele unei persoane sau unor persoane fizice, unor companii care sunt interesate de clubul Dinamo, dacă acestea există. Asta să fie clar în primul rând pentru toți cei de la Dinamo, pentru fani, pentru media și pentru toți cei interesați”, a declarat Alexandru David pentru gsp.ro.

Citește și:

Nedelcearu a făcut-o lată! Și nu este păcăleală, s-a întâmplat azi în Rusia

Previous Nedelcearu a făcut-o lată! Și nu este păcăleală, s-a întâmplat azi în Rusia
Next Cea mai mare problemă în acest moment la Dinamo

No Comment

Leave a reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *