Alex Răuță: ”Noi suntem neplătiți de 5 luni”


Dinamo a fost bătută măr de FC Botoșani, dar asta nu miră pe nimeni, deoarece situația de la echipă nu este una deloc bună. Jucătorii sunt în continuare neplătiți și așteaptă drepturile TV ca să ducă ceva bani acasă.

”Meciul viitor să ne trezim și să câștigăm. Când iei minutul 1 gol e foarte greu, la fiecare contraatac al lor am luat gol. A fost un pic mai liniștită săptămâna asta. Mai avem câțiva jucători care să ne înțelegem la contracte. Ne cerem scuze față de fani, dar de aia e frumos fotbalul că joci din 3 în 3 zile poți repara.

Nu mai credem în Cortacero, sperăm și noi să apucăm să luăm niște bani, de patru, cinci luni suntem neplătiți și este greu, avem familii și este greu, de asta plecăm de acasă, să aducem bani la familii. Dacă jucăm ca astăzi n-avem șansă nici în Liga a II-a. Dar eu zic că suntem băieți de caracter și de asta am rămas, să dăm totul pentru Dinamo.

Jucăm pentru Dinamo, am făcut niște cesiuni la Ligă, o să ne intre și nouă niște bani săptămâna viitoare, cu ajutorul celor de la DDB”, a declarat Alexandru Răuță.

Citește și:

Tot mai departe de play-off! Dinamo, demolată la Botoșani

Previous Noi probleme pentru Dinamo. Un fotbalist cere 180.000 de euro
Next Diego Fabbrini, anunț important: ”Da”

No Comment

Leave a reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *