Alături de cine a fost Elvis la Juve. În 2013 era cotat la 1,8 milioane de euro!


Mircea Rednic l-a adus pe Elvis Kabishi la Săftica pentru a vedea dacă merită să îmbrace tricoul alb-roșu. Antrenorul a dat lovitura cu Naser Aliji, albanezul care a revenit la prima reprezentativă a țării sale, speră s-o facă și cu Elvis. Care este un fotbalist ce era cotat la 1,8 milioane de euro în septembrie 2013 pe site-ul de specialitate transfermarkt!

Kabishi are acum 25 de ani și era privit ca o mare speranță în perioada junioratului și imediat după, când era în Il Calcio, la Empoli apoi la Juventus. Mijlocașul dreapta are o prezență în lotul lui Juventus Torino, la o victorie cu Udinese (4-0), pe 19 ianuarie 2013. La 19 ani s-a pregătit cu lotul lui Antonio Conte, iar la acel meci a fost pe bancă, în timp ce pe gazon au fost, printre alții, Buffon, Caceres, Barzagli, Bonucci, Lichtsteiner, Vidal, Pogba, Vucinici și Giovinco.

Elvis s-a școlit la academia „Bătrânei Doamne”, având două goluri în 36 de partide în tricoul lui Juventus Primavera, cu care a și câștigat Supercupa Italiei. Aici, a fost colegul ex-dinamovistului Laurențiu Brănescu. Fotbalistul poate să joace și-n centrul liniei mediane, dar și în dreapta, având multiple opțiuni ofensive. Elvis are două prezențe și un gol pentru Albania Under 19.

Citește și:

Doar Sorescu a jucat la tineret cu Spania. Ce s-a întâmplat la Granada

-->
Previous Ioan Andone, cerere specială pentru Mircea Rednic: ”L-am rugat”
Next Doar Sorescu a jucat la tineret cu Spania. Dinamovistul lăudat!

No Comment

Leave a reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *