Al treilea jucător pe lista neagră


Mircea Rednic caută soluții pentru a ridica echipa din zona retrogradării. Dinamo se află pe penultimul loc, cu doar 7 puncte, după 12 etape, iar antrenorul nu e mulțumit de anumiți jucători.

Astfel, după Constantin Nica și Cătălin Țîră, pe care Rednic nu-i mai vrea la Dinamo, și mijlocașul defensiv Alexandru Răuță ar putea pleca de la formația alb-roșie în perioada următoare.

Mijlocașul defensiv de 29 de ani nu l-a convins pe Rednic în primele partide ale „Puriului”, astfel că acesta și-ar putea rezilia înțelegerea cu formația din „Ștefan cel Mare”.

Răuță e la Dinamo din vara lui 2019, când a venit gratis după plecarea de la FC Voluntari. A mai evoluat la FC Argeș, CS Mioveni, Pandurii și Poli Iași. A fost adus de Neagoe, înlocuitorul chiar a lui Mircea Rednic.

Până acum, Răuță a fost unul dintre oamenii de bază ai lui Dinamo. A bifat 12 partide (11 în Liga 1 și una în Cupă), reușind și o pasă de gol.

Înlocuitor pentru acesta ar fi Michel Espinosa, primul transfer făcut de antrenor la revenirea la Dinamo. Francezul de 28 de ani a fost în probe la echipa roș-albă și l-a convins pe acesta să-i ofere un contract.

Citește și:

Dragnea, întrebat dacă Viorica Dăncilă a fost premierul ales de iubita lui: ”Inițial, o alesesem pe Carmen Dan”

Previous Episod neplăcut pentru noul atacant a lui Dinamo
Next Și slabi, și cu tupeu. Un jucător s-a plâns de Rednic: ”Ne sparge”

No Comment

Leave a reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *