Ajutor pentru Dinamo de la… jucători


Dinamoviștii caută întruna metode pentru a găsi fonduri pentru salvarea clubului. O variantă este și redirecționarea a 3.5% din impozitul pe anul precedent. Jucătorii lui Ovidiu Burcă au completat și ei Formularul 230 și îi îndeamnă și pe fani să facă acest lucru.

Fotbaliștii dinamoviști se ajută pe ei înșiși, în această situație grea a clubului. Au dat un exemplu și au redirecționat spre club o parte din impozitul pe 2022.

„Ce este acest 3,5%?

Că îți place sau nu, Statul îți ia o parte din bani pe care i-ai câștigat prin munca ta. Apoi, tot Statul decide ce va face cu acei bani. De multe ori, sunt cheltuiți altfel decât am vrea noi. Pentru o mică parte din acești bani, ai însă posibilitatea să decizi tu unde să ajungă.
E vorba de 3,5% din impozitul de anul trecut. Tu poți decide destinația acelor sume. Nu îi dai tu din buzunar, pentru că e vorba de o sumă care ți-a fost oprită deja pe anul care s-a încheiat. Partea și mai interesantă este că dacă nu te implici să-i indici Statului unde să direcționeze acei bani, Statul îi va trimite oricum, dar nu unde vrei tu, ci unde vrea el.
De exemplu, dacă un jucător al lui Dinamo nu completează un formular F230, acei 3,5% din impozitul lui rămân la Stat și de acolo pot ajunge chiar și la ACTGSG (Asociatia Crescătorilor de Trifoi și Gazon pentru Stadionul Ghencea), asociație care nu există, dar v-am dat un exemplu, ca să înțelegeți mai bine ideea. Astăzi, jucătorii lui Dinamo au completat F230 și au redirecționat cei 3,5% către Asociația PCH, care are ca scop salvarea clubului la care activează ei. Asta putem face fiecare dintre noi! Explicați-le cu răbdare prietenilor voștri ce înseamă REDIRECTIONAREA aceasta!”, au scris cei de la Programul Doar Dinamo București.
Citește și
https://doarromania.ro/cristi-borcea-am-prieteni-care-vor/
Previous Florescu, unul din pariurile lui Burcă
Next Egal și în al doilea amical al lui Dinamo

No Comment

Leave a reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *