Adversarii din Liga 1 râd de Dinamo


Moussa Sanoh, atacantul Mioveniului, și-a făcut deja un obicei din a marca împotriva lui Dinamo. El este unul dintre oamenii care s-au remarcat în toate cele 3 partide, căci două dintre cele trei goluri ale sezonului pentru fotbalistul ivoriano-liberian sunt în poarta bucureștenilor.

„Noi chiar suntem mai buni decât Dinamo, am dovedit-o nu doar în meciurile directe, ci și pe durata sezonului. Mi-ar plăcea să se salveze și «câinii», să mai jucăm și în ediția viitoare cu ei, ne poartă noroc. Ar fi bine să jucăm mai des cu Dinamo. Nu a fost Dinamo slabă, am fost noi buni. Obiectivul nostru este să ne salvăm de la retrogradare. Putem chiar fără baraj, nu vrem să avem emoții.”, a comentat Sanoh pentru GSP.

Amintiri din 2008

În 2008, era la academia de fotbal a celor de la NEC Nijmegen, când a jucat Dinamo cu olandezii. După ce batavii au înscris unicul gol al partidei, suporterii roș-albilor au atacat forțele de ordine și au aruncat cu scaune înspre spectatorii gazdelor.

„Unul dintre scaune mi-a aterizat la picioare. Dacă-mi pica în cap?! Mi-a fost foarte frică, aveam 13 ani. Așa am aflat eu de Dinamo București”, a povestit Moussa, în decembrie, pentru Gazeta Sporturilor, după ce marcase primul său gol al sezonului, în poarta lui Iliev.

Citește și:

Vine Iepurașul. Vacanță la Nevis Resort&Aquapark cu 30% reducere

Previous Vești mari pentru clubul Dinamo
Next Veste bună de la conducere clubului

No Comment

Leave a reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *