Adrian Thiess, atac SUBURBAN la adresa lui Cornel Dinu


Doi se ceartă, să vedem cine câștigă. Cornel Dinu și Adrian Thiess au început un scandal cu iz de telenovelă din cauză că au interese separate în ceea ce privește preluarea lui Dinamo. Dacă fostul mare jucător al câinilor vrea să nu lase clubul pe mâna străinilor și să încerce să-l ia împreună cu suporterii, cu Mircea Lucescu, Adrian Năstase și alți oameni cu bani de la noi, Adrian Thiess a promis că aduce un grup de investitori din Orient.

„M-a abordat prin terți să-i cumpărăm partea lui de 0,00000 infinit cu o zi înainte să mă atace prin ziare. I-am transmis că nu e de interes când noi negociem pentru cumpărarea a peste 90% din acțiuni. Să nu mă mai enerveze că-i trimit mâine 2000 de euro și un trabuc și rămâne și acționar. Mister nu are Alzheimer, are boala lui Eminescu. Adică sifilis. Să îmbătrânești urât e una, dar să te îmbolnăvești de boala lui Eminescu de la niște oscioare aruncate de unii e deja unicat în medicină. Talentul și caracterul sunt două lucruri diferite. Și vaca aia care dă lapte mai dă cu copita în oala cu lapte …

Dinu e o anomalie a fotbalului românesc. E un caracter infect, dar măcar îl leagă și pe el ceva de un mare poet. Din nefericire, o boală. Nu am de gând să cumpăr oscioare să-l hrănesc pe Dinu Cornel. Dacă îi alocam un buget lunar, eram salvatorul lui Dinamo pentru el”, a declarat Thiess pentru GSP.ro.

Previous Dorin Rotariu și-a dezvăluit marele SECRET al revenirii
Next Dinamo în presa engleză! Ce fotbalist a implicat numele clubului într-un articol

No Comment

Leave a reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *