Adrian Mutu despre Dinamo: ”Noi am riscat”. De ce nu l-a adus pe Eric


Fostul director general al lui Dinamo, Adrian Mutu a explicat de ce Eric de Oliveira, unul dintre cei mai buni mijlocași din Liga 1, nu a mai ajuns la Dinamo în vară, deși patronul echipei l-ar fi dorit și jucătorul își dăduse acordul. ”Briliantul” le răspunde contestatarilor.

”Eu am vorbit atunci cu Eric. El este un jucător foarte talentat, dar noi atunci eram înaintea unei duble cu Bilbao și nu știu dacă el era capabil să joace la un nivel atât de ridicat, la care era Bilbao. Noi am făcut o strategie pe meciul ăla, de care depindea situația financiară a lui Dinamo”, a dezvăluit Mutu.

Mutu nu-și explică ce se întâmplă în acest moment la echipa din Ștefan cel Mare.

”Se întâmplă lucruri ciudate. Îmi pare rău pentru domnul Negoiță, care investestește la Dinamo. Sunt lucruri care nu se leagă. Toată lumea aruncă vina pe perioada în care am fost noi, dar noi ne-am bătut cu titlul pe masă și am câștigat o Cupă.

Nu s-a greșit cu nimic în vară. Lucrurile au fost făcute cum trebuia. Am avut o anumită strategie. Am ales să sacrificăm ceva pentru binele grupului. Noi am riscat, ne-am jucat cartea. Domnul Negoiță știa de acest lucru, nu am făcut noi de capul nostru, dar nu ne-a ieșit”, a declarat Adrian Mutu, la Fotbal Club, de la Digi Sport.

Citește și:

Discursul lui Lucescu la Nyon referitor la petrecăreții de la Dinamo

-->
Previous Discursul lui Lucescu la Nyon referitor la petrecăreții de la Dinamo
Next Război total între Cornel Dinu și Mutu. Ce au declarat astăzi cei doi

No Comment

Leave a reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *