Adevărul despre Iuliu Mureșan


Nicio surpriză în Ștefan cel Mare. Dinamo pierde din nou, și ajunge la 58 de goluri primite în acest sezon. 20 dintre acestea sunt primite numai de la CS „U” Craiova și FCSB.

După interviul acordat mai devreme de Rednic, pe care îl puteți citi AICI, în care a povestit ce urma să se întâmple în cazul în care ar fi rămas la Dinamo, Dragoș Adrian Sterpu (liderul DDB), vine și el cu noi lămuriri.

„Domnule Mureșan, unde sunteți???

Lipsa rezultatelor și a subțirimii lotului m-au făcut să cer părerea conducerii clubului Dinamo, în special a domnului Mureșan, pentru a afla dacă doresc să aducă jucători împrumutați de la prima echipă a lui Real Madrid, jucători care nu aveau parte de minute pe teren și nu sunt convocați în primii 25, sau jucători de la Real Madrid Castilla. Am cerut permisiunea domnului Mureșan pentru a întreba mai departe, la Real, fiind pasat la Mircea Rednic, care a spus că are șase jucători aproape semnați și încă trei în negocieri avansate. Mircea Rednic a fost însă încântat de propunere, cu toate că avea discuțiile lui cu jucătorii menționați mai sus, și am primit acordul celor doi pentru a întreba la Real Madrid.

Cei de la Real Madrid au spus că nu este nici o problemă, atâta timp cât jucătorii își vor da acordul… aceștia și cei aleși de conducerea lui Dinamo urmând să fie împrumutați în România. Am comunicat acest lucru domnilor Mircea Rednic și Iuliu Mureșan; amândoi trebuiau să ajungă la Madrid pe data de 5 Ianuarie, să stea o săptămâna în capitala Spaniei, totul pe cheltuiala lui Mircea Rednic, pentru a selecta jucătorii de care aveau nevoie la Dinamo. După momentul comunicării către București, la doar 8 ore distanță, Mircea Rednic a fost demis din funcția de antrenor al echipei”

Următoarea reacție

„Domnule Mureșan..eu încă aștept demisia d-vstră..până la ora meciului…dacă nu??.. vor apărea și primele detalii ascunse din spatele unor jucători transferați în această iarnă…cu dovezi domnule președinte..suflarea dinamovistă are dreptul să știe unde se duc banii..”

Citește și:

Raed Arafat dă semnalul pentru ridicarea stării de alertă: de ce depinde

Previous Flavius Stoican schimbă sistemul la Dinamo
Next Ruptura totală la Dinamo

No Comment

Leave a reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *