Dinamo și FCSB s-au oferit să îi ajute pe refugiații din Ucraina. Atât Flavius Stoican, cât și Gigi Becali au anunțat că sunt dispuși să ofere locuri disponibile pentru cazare la bazele sportiv din Săftica, respectiv Berceni.
„Avem loc la Săftica, dacă este nevoie, dormim… vedem cum… punem saltele, găsim soluţii dacă sunt mulţi. Cu siguranţă deschidem uşa pentru fiecare dintre oamenii care au probleme şi mă refer la oamenii din Ucraina. Pentru că sunt oameni cu mult suflet.
Am stat patru ani acolo şi ştiu ce fel de popor este, ştiu ce oameni primitori sunt ca naţie. Ceea ce este de apreciat este acest preşedinte al Ucrainei. Este incredibil să nu pleci când îţi bate bomba la uşă şi tu să rămâi lângă poporul tău. Este ceva de apreciat”, a afirmat Flavius Stoican.
Ce a declarat Gigi Becali
„Este posibil ca astăzi să vină nişte femei cu copii. Autocarul nostru e acolo, am zis încarcă-l şi adu-l la mine, la bază. Pot încăpea 4-500 de oameni, am luat şi saltele separat. Pe lângă două paturi care sunt în cameră am pus şi o saltea, ca să poată să stea 3-4 în cameră.
Au căldură, au duş în cameră, au toate condiţiile, au bucătărie, le facem mâncare. Sunt toate condiţiile pentru 4-500 de persoane. E posbil să vină ceva azi.”, a declarat Gigi Becali, la ProX.
Se implică și FRF
„Printr-o acțiune comună cu Federația din Ucraina și cea din Republica Moldova, Federația Română de Fotbal, cu sprijinul autorităților din țara noastră, a reușit să aducă în România jucătorii străini de la Dinamo Kiev și Șahtior Donețk.
Grupul format din 42 de persoane, fotbaliștii și familiile acestora, a intrat în România la miezul nopții și a fost așteptat de autocarul echipei naționale a României, care îi va transporta la baza tricolorilor de la Mogoșoaia. Luni, 28 februarie, aceștia vor decola spre țara natală”, a transmis FRF.
S-a implicat și PCH
APEL UMANITAR 🇺🇦
Traim vremuri grele si de multe ori nu suntem recunoscatori pentru ceea ce avem chiar daca nu e mult. In timp ce noi scriem aceste randuri si ne chinuim sa salvam Dinamo de la retrogradare, la cateva sute de kilometri de confortul tastelor noastre sunt niste baieti care si-au consumat tineretea la fel ca noi, dar care acum sunt gata sa faca sacrificiul suprem pentru un ideal despre care noi citim in cartile de istorie. Mai exact, in timp ce noi, suporterii Dinamo Bucuresti avem probleme de genul retrogradare, licenta sau infrangere cu CS Mioveni, baietii care sustin un alt Dinamo, cel din Kiev, au pus mana pe arme, au imbracat uniforma militara si au plecat in prima linie pe front pentru a-si apara tara.
Noi i-am cunoscut pe acesti baieti si am discutat cu ei in mai multe randuri, ultima noastra intalnire fiind vara trecuta cand au venit la Bucuresti pentru a-si sustine tara pe stadion, nestiind ca la cateva luni distanta vor pune peste fulare vesta antiglont. La ora actuala, ei se feresc de obuze si sunt pregatiti sa-si dea viata pentru tara. Este de datoria noastra sa le fim alaturi cu un minim ajutor, iar cand spun minim, spun mai mult decat un gand bun, caci gandurile fara fapte nu duc la niciun rezultat.”
A fost organizată o campanie de strângere de fonduri pentru achiziția unor truse medicale militare. De aceasta acțiune v-am anunțat zilele trecute și noi.
Citește și:

No Comment