Abia a fost transferat de Dinamo și anunță: ”Asta m-a făcut să vin aici”


Dinamo se mișcă bine în această vară pe piața transferurilor. Cel puțin la handbal. L-a adus pe Mamdouh Shebib, un egiptean de 30 de ani care a câștigat Champions League sezonul trecut cu Montpellier. Pivotul a explicat ce l-a făcut să vină în Ștefan cel Mare, unde va purta tricoul cu numărul 89.

”De când am ajuns oamenii încearcă să mă facă să mă simt bine. Atmosfera este prietenoasă, mă simt ca în țara mea. Toată lumea îmi zice Mahomed în Egipt, dar puteți să-mi spuneți Mamdouh.

Trebuie să recunosc că visul meu este să joc în Germania. Agentul meu, Hassan, a vorbit cu mine și mi-a spus că mă vor neapărat aici în România și când domnul Georgescu mi-a trimis un mesaj am hotărât să vin aici pentru că m-am simțit apreciat.

De când am semnat a fost o nebunie, m-au întrebat de adresa din Franța unde mi-au trimis tricoul și sunt foarte recunoscător. Ce m-a atras aici este că vor să facă performanță în Champions League, sezonul trecut au ajuns să joace cu Sporting și a fost o partidă foarte strânsă, am urmărit și finala campionatului, au o echipă grozavă, jucători extraordinari și asta m-a făcut să iau decizia de a veni aici”, a explicat Shebib pentru Telekom Sport.

Citește și:

EXCLUSIV Eugen Neagoe explică cum a ajuns în mașina lui Giovani: ”Puteți să verificați”

-->
Previous Miriuță vrea să plece să antreneze un jucător dat afară de Rednic
Next Giani Kiriță îi atrage atenția lui Negoiță: ”Nu există Dinamo fără ei”

No Comment

Leave a reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *