A murit cel care a oprit visul lui Dinamo ’89


Este o perioadă teribilă pentru fotbalul mondial. După Mihajlovic și Pele, azi a fost anunțat și decesul lui Gianluca Vialli. Fostul atacant a fost în România și a evoluat împotriva lui Dinamo în 1989.

Lumea fotbalului plânge din nou. Gianluca Vialli, în vârstă de doar 58 de ani, a decedat azi, din cauza unui cancer pancreatic. Vialli a evoluat mare parte din cariera sa la Sampdoria Genova, echipă cu care a ajuns la București pentru meciul cu Dinamo, Era 1 martie 1989 și cele două echipe se înfruntau în sferturile de finală ale Cupei Cupelor, competiție care a fost ulterior „îngropată” de UEFA.

Peste 20.000 de oameni au fost prezenți în tribunele stadionului din Ștefan cel Mare, pentru a vedea un Dinamo de vis, care-i cuprindea pe Stelea, Varga, Rednic, Alexandru Nicolae, Klein, Sabău, Lupu, Mateuț, Vaișcovici, Cămătaru, Mihăescu și Răducioiu. De partea cealaltă, Vialli îi avea printre colegi pe Pagliuca, Vierchowod, Carboni și Pellegrini.

Dinamo a început în forță și Vaișcovici a deschis scorul în minutul 16, din penalty. În ultimul minut de joc, Vialli a primit o pasă excelentă peste apărarea roș-albilor și a trimis la colțul lung pentru 1-1. În retur, cele două formații s-au anihilat reciproc, s-a terminat 0-0, iar Vialli și compania s-au calificat în semifinale, iar apoi în finală, acolo unde au fost învinși de Barcelona cu 2-0.

Previous Baza de la Săftica se înnoiește datorită DDB
Next Vlad Iacob spune prețul salvării lui Dinamo

No Comment

Leave a reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *