A ieșit soarele iar în Ștefan cel Mare! Impresii de la primul antrenament, dar și contre și o poreclă nouă


Dinamo s-a antrenat în această dimineață în premieră sub conducerea lui Claudiu Niculescu și a staff-ului său. După prezentare, antrenorul de 42 de ani a făcut cunoștință cu elevii săi, după care i-a strâns pe gazon pentru a-i informa despre ceea ce vrea de la ei.

”O să le spun că eu am încredere în ei în toți. Trebuie să fim realiști, nu ne putem bate la titlu acum, dar trebuie să intrăm în play-off, apoi să încercăm obținerea unui loc de cupe europene”, a dezvăluit Clau-gol.

Atmosfera a fost mai relaxată decât ieri sau imediat după al treilea eșec la rând în cantonament. Fie că Subotici și Gomelt au făcut tot felul de giumbușlucuri cu mingea sau tinerii fotbaliști au încercat să impresioneze prin diverse faze de rafinament.

Grupul de fani de la Peluza Sud care s-a răfuit cu Ionuț Negoiță și cu Alexandru David a plecat la 5 minute după startul antrenamentelui. Suporterii i-au strigat numele lui Niculescu, i-au transmis lui Dan Nistor să plece la FCSB, moment în care decarul a replicat doar cu: ”Sănătate!”, și a plecat la vestiare, de unde s-a întors după 5 minute.

După aceea i-au făcut și un cântec fundașului stânga: ”Popovici Fellaini”, cu trimitere la podoaba capilară asemănătoare cu a jucătorului lui Man United. Claudiu a mers la fiecare grup care se antrena, chiar și la portari, în timp ce secundul săi Cornel Dobre s-a băgat la ”5 contra 2” cu fotbaliștii. Preparatorul fizic Paolo Potocnik urmează și el să se alăture echipei de astăzi.

Citește și:

FOTO Suporterii i-au taxat astăzi pe Negoiță și David

 

Previous FOTO Suporterii i-au taxat astăzi pe Negoiță și David
Next EXCLUSIV Ce spune Gicu Grozav despre o întoarcere la Dinamo. Ce spun șefii și Niculescu

No Comment

Leave a reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *