A fost vedetă la Dinamo și face spectacol în Europa: ”Ar fi formidabil”


Dinamo a avut mulți fotbaliști buni, dar pe care în ultimii ani nu a știut să-i motiveze. Vezi și cazul lui Sergiu Hanca, care a avut un prim sezon foarte bun cu Dinamo și devenise vedeta echipei, dar ulterior nu s-a mai ridicat la așteptările suporterilor și a fost vândut în iarnă pe doar 60.000 de euro în Polonia, la MKS Kracovia. Mijlocașul s-a adaptat imediat acolo și are deja 4 goluri marcate în primele 6 etape pentru polonezi în această ediție de campionat.

”Este cel mai bun start de sezon din viața mea! Mă simt foarte bine aici și asta se vede și în realizările mele. Am dat patru goluri în primele șase meciuri într-un campionat puternic. Ar fi formidabil să ies golgheter în Polonia, dar este foarte greu. Eu sunt mijlocaș de bandă, totuși. Dar îmi plac provocările și am să fac tot ce este nevoie pentru a termina în top. Anul trecut am terminat pe locul 4, dar anul ăsta ne batem la campionat.

La națională am să mă gândesc mereu. Nu există ceva mai presus în cariera de fotbalist decât a juca pentru țara mea. Mister (n.r. Cosmin Contra) ține legătura cu noi toți. Mi-a transmis că sunt pe lista preliminară. El este foarte informat, știe tot ce facem la echipele de club și așteaptă să fim în cea mai bună formă pentru a ne convoca”, a declarat Sergiu Hanca pentru Telekom Sport.

Citește și:

ULTIMA ORĂ Ce se întâmplă cu transferul lui Puljic

Previous ULTIMA ORĂ Ce se întâmplă cu transferul lui Puljic
Next Rapid se întărește de la Dinamo. Pe cine vor giuleștenii

No Comment

Leave a reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *