A fost aproape de Dinamo, dar a semnat ieri un contract pe o avere


Un nume vehiculat în această iarnă că ar putea ajunge la Dinamo este Claude Dielna, care a jucat în ultima vreme la New England Revolution, în Major League Soccer. Fotbalistul francez care a jucat în 2017 la Dinamo și care a câștigat Cupa Ligii alături de ”câini”, a semnat un contract extrem de avantajos cu Portland Timbers, formație care evoluează tot în campionatul din USA.

Gruparea din Providence Park este controlată de omul de afaceri Merritt Paulson, fondatorul Peregrine Sports. Omul de afaceri american are o avere estimată la peste 1 miliard de dolari. Dielna va avea un contract de 1 milion de dolari pe sezon:

”Cât am jucat la New England Revolution am făcut o treabă bună. Mi-au dat banderola de căpitan şi mi-am luat jobul în serios, iar impresia generală a fost una bună. Pentru mine nu contează banii. Iubesc fotbalul! Când mă trezesc, când dorm, mă gândesc la fotbal. Trăiesc pentru fotbal, nu din fotbal. Banii nu îţi aduc nimic. Am venit aici să joc fotbal, nimic mai mult” a declarat Dielna pentru OregonLive.

Claude Dielna are 12 prezenţe în tricoul lui Dinamo Bucureşti. A mai trecut în cariera sa pe la Olympiacos Pireu, Ajaccio, Sheffield Wednesday sau Lorient.

Citește și:

Linas Klimavicius, caracterizat de un fost coechipier. Ce puncte slabe are

-->
Previous Ce mai face Jaime Penedo: ”Sunt împăcat”
Next INTERVIU PREMIUM Rachid Ait Atmane: ”Am jucat contra Realului și a Barcelonei, dar atmosfera de la Dinamo m-a impresionat”

No Comment

Leave a reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *