Flavius Stoican, ieșire nervoasă la Cluj


Fostul dinamovist, Flavius Stoican, a răbufnit astăzi după ce a pierdut pe terenul lui CFR Cluj. El a avut un derapaj la finalul meciului din Gruia, la adresa arbitrului George Rădulescu, pe care l-a făcut praf, scrie digisport.ro.

„Nu vreau să îl mai văd niciodată pe Georgescu ăsta sau cum îl cheamă, puşcăria asta de arbitru. E aut pentru noi şi dă pentru ei, nesimţiţilor. Au făcut puţină presiune pe ei şi gata, el făcea caterincă cu jucătorii”, a fost auzit spunând Stoican după ce a pierdut cu 1-0, printr-un gol marcat de clujeni în minutul 62 de Ciprian Deac.

Iar apoi a declarat:

„În primul rând am făcut acea greşeală la gol. Mă nemulţumeşte că arbitrul, atunci când vede ceva, schimbă decizia. Cum e posibil aşa ceva? E normal să fiu dezamăgit. Am pierdut un meci, am pierdut mult din entuziasmul nostru de a merge în play-off. Cel mai mult mă deranjează un arbitru care nu are personalitate. A arătat fault pentru noi, apoi aut pentru ei. Banca lor a făcut presiune şi a schimbat decizia. Ne aşteptam. Cum se face puţină presiune… Asta e deranjant. Poate ei au avut azi situaţii de a marca, dar nu e normal să schimbe decizia așa.

Am vorbit cu conducerea şi ne-am dori să nu ne mai arbitreze niciodată acest om (n.r. George Rădulescu).

Nu am vrut să scot jucătorii de pe teren. Am avut o discuţie cu ei, să nu cedăm. Ne-am pregătit şi nişte tricouri. Am zis de la început că plec de bunăvoie în tribună, mă suspendă oricum. Trebuie să mă calmez. Ne-am aşteptat la un arbitraj potrivnic. Pot să zbiere şi Stoican, şi Dan Petrescu, şi toată România. Dacă eşti şmecher, nu-ţi pasă… Dar avem şi noi problemele noastre, faze care nu ne ies”, a spus Stoican la Look TV.

-->
Previous Radu Ștefan la națională? ”Sunt Tom Cruise 2”
Next Rivaldinho este pregătit să fie tată. Ghici cine a sosit în România

No Comment

Leave a reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *