CIRC MAXIM! Thiess și David, contre, ironii și atacuri murdare


Subiectul vânzării clubului Dinamo a ajuns motiv de jigniri între Alexandru David, președintele roș-albilor, și Adrian Thiess, intermediarul șeicilor. Nivelul a ajuns jos, foarte jos, după ce a apărut numele lui Abdul Jabbar Al Sayegh în ecuație. David a spus că nu e adevărată pista șeicul din Emirate.
”Chiar mi-era dor de domnul Thiess. Mi-a fost frică să nu se fi accidentat cu scrumiera. Știu sigur că domnul Negoiță l-a somat de multe săptămâni să lase vorbele și să vină cu persoana interesată să cumpere, cu nume și prenume. Văd că au trecut aceste săptămâni, iar acum mai e nevoie de zece zile până când va veni respectivul șeic. Și cum vine el, și cumpără pe loc! Vine, mănâncă, dă un interviu și pleacă cu clubul. Vă pot spune cu siguranță că Thiess nu a primit niciun act de la Dinamo până în acest moment, deci prin urmare e o fractură de logică să crezi că cineva vine să cumpere în orb. Dinamo are în momentul de față mai mulți cumpărători, iar unele negocieri sunt destul de avansate”, a declarat Alexandru David pentru gsp.ro.
Imediat a reacționat și Thiess pentru sursa citată: ”Domnul David e ultimul în șirul persoanelor cu care ar trebui să discut această vânzare. Dânsul e o mică slugă proastă, un mic ziarist mediocru, dar cu valențe de slugă perfectă care se încadrează în profilul slugilor din Vitan Bârzești. Dacă stau să-i răspund acestui mic muc de David îmi ocup prea mult timp. Dacă domnul Negoiță are ceva să-mi comunice ar fi bine să o facă personal, nu prin acest ombilic al său”.

-->
Previous Ce au scandat fanii și ce zice Dănciulescu despre ”domnul șeic”
Next Dinamo merge ”brici” cu Florin Bratu. Meci bun cu Timișoara

No Comment

Leave a reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *